Bună! Ce faci?

Film

2011

Sinopsis:

 

După 20 de ani de căsnicie fericită Gabriel și Gabriela nu mai simt nici o atracție unul față de celălalt. Să fie asta tot ce viața le mai poate oferi?

După ce își petrec câteva nopți comunicând pe internet cu un necunoscut, amândoi se îndrăgostesc – fără să știe că de fapt s-au găsit tot unul pe celălalt. Atracția pasională pentru un necunoscut se amestecă cu sentimentul de vinovăție că își înșeală partenerul de o viață.

Încă și mai confuz este băiatul lor Vladimir, un adolescent cu o viață sexuală foarte activă, când descoperă că părinții săi sunt mânați de dorințe.

Într-o zi însă întâlnirea celor doi amanți virtuali devine inevitabilă…

 

Afis-50x70-rom

Filmul „Bună! Ce faci?” este probabil cel mai cunoscut film regizat de mine.

Iată cum a fost el apreciat de criticul american Alissa Simon în revista Variety: ” În antiteză cu naturalismul dur pentru care este bine cunoscut noul cinematograf românesc, comedia romantică dulce-amăruie a regizorului Alexandru Maftei, „Bună! Ce faci?”, este ca o gura de aer proaspăt, demonstrând că și filmele ceva mai comerciale pot oferi revelații emoționante.”

Dintre cele peste 30 de festivaluri internaționale la care a participat voi aminti câteva:  Karlovy Vary 2011 (la secțiunea 10 regizori Europeni de urmărit, recomandați de revista Variety), Cairo 2010, Palm Springs 2011, Dublin 2011, Monaco 2011(Premiul pentru Cel Mai Promițător Debut și Premiul Special al Juriului), Cluj, Iași (Premiul Special al Juriului) Go Est Wiesbaden, Chicago, Vilnius, Cleveland, Brussels, Washington, Bratislava, Goa – India, Palic, Vukovar, Osaka, Istambul, Tokio, South East European Film Festival Los Angeles (Premiul publicului), New York și altele. Filmul a fost vândut în peste 20 de terirorii din Europa și din lume.

Îl puteți vedea în întregime pe Cinepub.

Ideea filmului a pornit de la un mic articol pe care l-am citit în revista Dilema Veche, la rubrica „Cu ochii în 3,14”. Am păstrat bucățica de ziar.de-unde-a-pornit-BCF