Începutul de an 2020 m-a găsit alături de trupa de actori ai Teatrului Național Aureliu Manea din Turda. Am repetat într-un ritm intens un text dificil dar neasemuit de frumos: „Livada de vișini” de A. P. Cehov. Am început repetițiile pe 8 ianuarie și premiera a fost pe 27 februarie. Cele 6 săptămâni au fost foarte pline și dense, întrega trupă a fost trup și suflet pentru spectacol, repetam în doi timpi în fiecare zi, aproape că nu am avut de loc timp de odihnă, nu mai știam în ce zi a săptămânii eram. Nici unul dintre noi nu știa de ce totul era așa de intens și de grăbit. Urma să aflăm mai târziu.

Conceptul spectacolului propunea o paralelă între livada lui Cehov și teatrul adevărat, amenințat și el cu extincția în epoca modernă în care raporturile dintre noi sunt mediate de diferite ecrane și tehnologii.

Și iată că nici la 2 săptămâni după ce s-au jucat primele spectacole cu „Livada de vișini” la Turda, teatrul avea să intre într-un mare și neliniștitor repaus. De ziua internațională a teatrului, în anul de grație 2020, nu s-au mai jucat de loc teatru. Nici în România, nici în Europa și nici în alte locuri. A fost o zi tristă, menită poate să ne facă să apreciem mai mult această artă a apropierii, a lui „aici” și „acum”, a întâlnirii actorilor cu spectatorii. Sper ca oamenilor să le lipsească teatrul în perioada asta de luptă cu pandemia și să revină la el, dar schimbați: înnoiți în suflet și simțire.