Feeria de iarnă

feeria

Un scenariu inspirat de fapte reale publicat la Editura Universitară.

Spectacolul Feeria de iarnă scris și regizat de Theodora Herghelegiu în 1998 s-a jucat cu adevărat prin grădinițe și scoli și el a fost în repertoriul efemer al uneia dintre primele companii teatrale independente din România post-decembristă și anume Teatrul Inexistent. Inițiat și susținut de regizoare și de actrița Dana Voicu, Teatrul Inexistent a produs și jucat mai bine de cincisprezece spectacole independente între 1998 și 2010 în spații mai mult sau mai puțin convenționale, în bună parte realizate după texte scrise chiar de regizoare.  Întâmplarea a făcut să fiu în preajma acestor producții independente – am dat o mână de ajutor la promovare făcând afișe sau caiete program, câteodată am fost parte din echipa tehnică, iar în unul dintre ele chiar am și jucat. Am scris acest scenariu cu gândul de a aduce un omagiu acelor zile de libertate și teatru independent.